Când vine vorba să alegi un stil de "parenting" pe care să îl aplici în cazul tău trebuie să ai abilitatea de a-l plia pe nevoile copilului. Eu am încercat să răspund prompt nevoilor lui, s-au anihilat toate standardele mele de curățenie și perfecțiunea, lăsând loc unui trai axat pe stabilitatea emoțională a băiețelului meu.
Nu mi-a fost ușor să mă adaptez, dar m-am gândit la efectele pe termen lung ale acestei abordări. Am primit sfaturi de la mai mulți - inclusiv de la medicul de familie (bărbat), care încerca să mă ajute să depășesc depresia - să îmi mai las copilul să plângă în pătuț, doar nu i se poate întâmpla nimic rău atâta timp cât e în siguranță, poate chiar adoarme. Nu am fost de acord cu această idee, mai ales că pe fondul depresiei deja instalate plânsul copilului mi s-a părut cel mai greu de suportat. Știu, sunt mici, este singurul lor mod de comunicare. Dar nu s-a potrivit deloc cu starea mea.
Internetul abundă de articole despre cum să îți obișnuiești copilul să adoarmă singur, inclusiv lăsându-l să plângă, controlat ce-i drept. Somnul bebelușului este foarte important pe toate planurile. Se spune că e bine să faci tot ce crezi că funcționează pentru a-l adormi. Un copil odihnit se dezvoltă armonios, este mai cooperant și mai puțin mofturos. Am avut și noi de toate. De când am ajuns acasă și până la 5 luni și jumătate se lupta cu somnul zi de zi, mai mult de 45 minute într-o repriză nu dormea, s-a întâmplat de vreo două ori să doarmă trei ore și nu știam cum să reacționez, nu era normal. Evident, avea nevoie.
Atunci am înțeles că, trecând peste cât de important este somnul, un bebeluș va dormi atât cât are el nevoie, cât timp îi oferi un mediu în care să se simtă în siguranță. Căci da, sentimentul de siguranță este esențial. Și noi adulții avem nevoie să știm că nu ni se întâmplă nimic rău dacă adormim, altfel n-am pune geană pe geană. Este nevoie de timp și răbdare. Știu și cazuri în care bebelușul se trezește să mănânce și adoarme iar. N-am trecut prin asta și nu știu cum e, probabil că te plictisești. Eu încerc pe cât posibil să ii respect somnul și să creez o atmosfera specifică (cum ar fi întuneric în cameră, liniște).
Internetul abundă de articole despre cum să îți obișnuiești copilul să adoarmă singur, inclusiv lăsându-l să plângă, controlat ce-i drept. Somnul bebelușului este foarte important pe toate planurile. Se spune că e bine să faci tot ce crezi că funcționează pentru a-l adormi. Un copil odihnit se dezvoltă armonios, este mai cooperant și mai puțin mofturos. Am avut și noi de toate. De când am ajuns acasă și până la 5 luni și jumătate se lupta cu somnul zi de zi, mai mult de 45 minute într-o repriză nu dormea, s-a întâmplat de vreo două ori să doarmă trei ore și nu știam cum să reacționez, nu era normal. Evident, avea nevoie.
Atunci am înțeles că, trecând peste cât de important este somnul, un bebeluș va dormi atât cât are el nevoie, cât timp îi oferi un mediu în care să se simtă în siguranță. Căci da, sentimentul de siguranță este esențial. Și noi adulții avem nevoie să știm că nu ni se întâmplă nimic rău dacă adormim, altfel n-am pune geană pe geană. Este nevoie de timp și răbdare. Știu și cazuri în care bebelușul se trezește să mănânce și adoarme iar. N-am trecut prin asta și nu știu cum e, probabil că te plictisești. Eu încerc pe cât posibil să ii respect somnul și să creez o atmosfera specifică (cum ar fi întuneric în cameră, liniște).
Nu întâmplător m-am oprit asupra subiectului legat de somn. De câteva zile, dar mai ales astăzi, Robert a adormit de mai multe ori fără să aibă nevoie de ajutor din partea mea. Mă întreb dacă se datorează descoperirii vreunei metode de autoliniștire. Toate acestea se întâmplă natural, fără vreo intervenție din partea mea și nu pot decât să mă bucur, asta înseamnă că evoluează în ritmul propriu.
Părerile sunt împărțite și când se vorbește despre locul unde doarme copilul. De peste tot am primit recomandări că bebelușul ideal ar trebui să doarmă în pătuț, pe spate, în aceeași cameră cu părinții până la cel puțin 6 luni, pentru a reduce riscul de moarte subită. Îmi aduc aminte că pe la 2 săptămâni, în timp ce Robert stătea pe burtă și ii făceam masaj, a adormit și l-a ținut vreo două ore, timp în care am stat și m-am uitat la el cum doarme, să nu cumva să se întâmple ceva rău. De când a început să se întoarcă singur ajunge pe burtă, nu mai poate să revină pe spate și începe să plângă și să ceară ajutor.
Nu eram adepta dormitului în același pat (a.k.a co-bedding), am reorganizat camera în așa fel încât să putem acomoda și pătuțul lui. Cu mici excepții, acolo a fost locul lui noapte de noapte până pe la 3 luni, când am plecat pentru o perioadă mai lungă, nu mai eram în zona de confort și am dormit cum s-a nimerit, cu Robert lângă mine. Cum să-l mai reobișnuiesc în pătuțul lui? Mai ales acum, că se întoarce singur, tot lângă mine în pat îl găsesc, atras ca un magnet, întors pe burtă, în diverse poziții. Unde e mai bine decât lângă mami? Încă mai cercetez, pătuțul e deocamdată loc de joacă, tranziția se face treptat. E tare bine și așa, m-am obișnuit și eu să îl am lângă mine, aproape că nu rețin nimic din timpul nopții (când, cât, cum a mâncat), deși sunt convinsă că pe moment conștientizez ce fac. Important e că suntem bine amândoi dimineață.
Părerile sunt împărțite și când se vorbește despre locul unde doarme copilul. De peste tot am primit recomandări că bebelușul ideal ar trebui să doarmă în pătuț, pe spate, în aceeași cameră cu părinții până la cel puțin 6 luni, pentru a reduce riscul de moarte subită. Îmi aduc aminte că pe la 2 săptămâni, în timp ce Robert stătea pe burtă și ii făceam masaj, a adormit și l-a ținut vreo două ore, timp în care am stat și m-am uitat la el cum doarme, să nu cumva să se întâmple ceva rău. De când a început să se întoarcă singur ajunge pe burtă, nu mai poate să revină pe spate și începe să plângă și să ceară ajutor.
Nu eram adepta dormitului în același pat (a.k.a co-bedding), am reorganizat camera în așa fel încât să putem acomoda și pătuțul lui. Cu mici excepții, acolo a fost locul lui noapte de noapte până pe la 3 luni, când am plecat pentru o perioadă mai lungă, nu mai eram în zona de confort și am dormit cum s-a nimerit, cu Robert lângă mine. Cum să-l mai reobișnuiesc în pătuțul lui? Mai ales acum, că se întoarce singur, tot lângă mine în pat îl găsesc, atras ca un magnet, întors pe burtă, în diverse poziții. Unde e mai bine decât lângă mami? Încă mai cercetez, pătuțul e deocamdată loc de joacă, tranziția se face treptat. E tare bine și așa, m-am obișnuit și eu să îl am lângă mine, aproape că nu rețin nimic din timpul nopții (când, cât, cum a mâncat), deși sunt convinsă că pe moment conștientizez ce fac. Important e că suntem bine amândoi dimineață.
Un alt aspect pe care l-am observat este că ora la care adoarme este esențială pentru un somn liniștit. Am tot citit că bebelușilor le place rutina. Așa o fi, dar se întâmplă să te lași purtată de val, copleșită de oboseală și rutina să fie doar un vis frumos și destul de greu de respectat. În aceste luni am învățat că viața cu bebe e imprevizibilă, grea și frumoasă deopotrivă și nu poate fi comparată cu nimic.
Ar mai fi multe de scris dar și somnul mamei e la fel de important. Pe curând!
Ar mai fi multe de scris dar și somnul mamei e la fel de important. Pe curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu